Relațiile dintre tinerii căsătoriți și socri

Printer-friendly versionSend by email

Doamne ajută!

Maică, sunt o tânără căsătorită și am un copilaș minunat de un an. Locuiesc în orașul în care s-a născut soțul. Părinții lui sunt tot aici. Ai mei sunt departe.

Prima întrebare este: Care ar trebui să fie relația noastră cu ei? Ei nu sunt în Biserică, dar sunt cei mai drăguți oameni și au încercat deja de mai bine de 2 ani să se apropie de noi, noi însă îi depărtăm (în special eu..). Nu știu de ce, dar simt că ne răpesc din libertate dacă suntem prea apropiați de ei și parcă am un nod în gât numai când mă gândesc la ei. De când o avem pe cea mică, au fost și mai atrași să se implice în viață noastră (ei au intenții bune, dar.. Nu prea îi lăsăm). A apărut invidia pe soacră-mea care, când stă cu cea mică, eu parcă simt că mi-o ia de tot. Nu știu, sunt invidioasă și încerc să mă tratez ducându-mă la spovedit, împărtășindu-mă cu binecuvântare, dar eu tot invidioasă rămân... Am încercat să caut răspuns la Sfântul Paisie când vorbește de invidie, însă invidia mea e diferită, o invidiez pentru că eu urmează să mă întorc la serviciu și ea va putea să stea cu fiica mea și va fi prezentă la toate micile ei noi reușite, primele propoziții de exemplu.. pe care eu le voi rata probabil. Sunt invidioasă și îmi pare rău. Ei simt că eu nu îi plac, vă dați seama... Și relația e tot mai rece pe zi ce trece și regret, dar nu știu cum să nu mai fiu invidioasă, cum să mă bucur de ei.. Și cum să le recâștig încrederea?!

A doua întrebare: Cum aș putea să nu mai fiu invidioasă?

A treia întrebare: Cât de apropiați putem fi cu părinții noștri ca și familie? Simt că, dacă ar fi în Biserică, mai ușor i-aș accepta. Și simt, Maică, să mă iertați, că e o povară în plus existența lor, că am griji în plus pe care mi le fac... Să mă iertați. Nu știu ce să fac cu toate sentimentele astea care nu sunt bune, cu siguranță. Aceleași sentimente le am și față de ai mei, simt că îmi pierd independența în momentul în care încerc să mă preocup și de problemele părinților, în special că simt că nu mă pot deschide în fața lor pentru că nu
sunt în Biserică.

Și ultima întrebare: Cum se împlinește porunca „cinstește-i pe părinții tăi” în cadrul unei căsnicii?

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar