

Dragă Măicuţă,
Copilă fiind, mergeam des la biserică cu bunica şi credeam sincer în Dumnezeu. La vârsta adolescenţei credinţa a început să se tulbure, întrebările fiind din ce în ce mai multe, iar răspunsuri din ce în ce mai puţine, până am ajuns să nu mai cred. În acest moment mărturisesc că nu mai cred nici în Dumnezeu nici în calea bisericii, pe care o văd mai degrabă ca pe o metodă de manipulare în masă. De asemenea, am căzut şi în păcatul desfrânării. Totuşi, uneori simt că ceva nu e în regulă şi că poate e greşit ceea ce raţiunea îmi spune...
Mai am vreo şansă?
Mulţumesc
S.