Doamne ajută, Maică!
E greu drumul mântuirii. Nu ştiu de unde uneori să iau putere. Mă simt sfârşit şi nădejdea-mi scade, pentru că nu am rugăciune. Ştiu asta, dar când vin avalanşele de gânduri nu ştiu uneori cum să ies din ele. Ştiu că doar El, Domnul nostru, poate să mă scoată de unde sunt. Mi-e frică de sfârşit, de sfârşitul meu de sfârşitul lumii şi mi-e frică să nu mor fără Dumnezeu. Mi-e frică de mine, că ştiu cât sunt de slab şi cum şi cât de rău pot să cad. Caut nădejdea. Ce facem când ecumeniştii sunt şi fac totul şi eu nu pot fi nici credincios? Ce să facem când îţi vine să plângi şi plângi? Şi apoi, ca un prost, te întorci la păcatele tale mai dinainte? Cum treci prin tot şi prin toate cu Domnul? Ceilalţi mă văd credincios, dar eu mă chinui să cred, căci gândurile de necredinţă îmi vin ca nebunele în minte, încât cred uneori că sunt nebun cu ce gânduri am. Cum să fiu un credincios adevărat şi nu unul care tot încearcă să fie?

Ajută-ne, Doamne!

Nicolae din Franţa