Mi-am promis că nu o să vă mai scriu, fiindcă bănuiesc, intuiesc că sunteţi copleşită de mesaje, dar nu mă rabdă inima să nu vă scriu. Iertaţi-mă!
Dumnezeu mi-a fost mereu aproape cu iubirea Lui cea mare şi mila şi grija... nu am cuvinte să spun.

Cum Îi pot mulţumi pentru prezenţa Lui mereu alături de mine, deşi eu fiinţă mică şi neputincioasă, am trăit cu patimi, păcate şi mândrii inutile?

Cum pot pune început nou omului cel nou care, undeva înăuntru, prin mila Lui Dumnezeu, se zbate să iasă la lumină? Dar eu nu ştiu cum.

Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce faceţi, de multe ori citesc răspunsurile date celorlalţi şi simt că sunt şi pentru mine şi câteodată plâng!

Sănătate şi numai bine!

Mulţumesc!

Carmen