Întrebări şi răspunsuri

De data aceasta, poate şi fiindcă eram destul de destinsă, fiind în concediu, nici n-am apucat să termin Acatistul şi a început etapa recunoaşterii. Era vorba de "buba" mea cea mare, care mă ţine departe de Sfânta Împărtăşanie. Cel mai mare vrăjmaş...
Sărut-mâna, maică Siluana, şi vă mulţumesc pentru răspunsul pe care mi l-aţi dat. M-a liniştit mult.
De ce mulţi tineri preferă să stea acasă în faţa televizorului duminica decât să meargă la biserică? George
Dragă Măicuţă, Acum sunt la Iezechiel cu cititul Bibliei şi am găsit un rând care mi-a plăcut mult: "Cât de obosită trebuie să fie inima ta, zice Domnul Dumnezeu, după ce ai făcut toate acestea, ca o desfrânată nestăpânită!". Oare poate fi mai multă...
Am găsit răspunsul la întrebarea cum să-L aducem pe Dumnezeu în lumea materială - cu gândul şi fapta noastră. Adică Îi împrumutăm materia şi energia noastră. Sau El nouă pe a Sa prin Împărtăşanie şi celelalte Taine? Hmmmm... Asta e o minune cam mare...
Maică dragă, Câtă dreptate aveţi când spuneţi lucrurilor pe nume celor care încă nu s-au înscris în seminar sau au abandonat cu repeziciune traseul ce-l aveau de parcurs ca să ajungă la ei înşişi, şi, da, cât de indecişi suntem şi cât de vătămaţi!...
Problema mea este deosebit de acută, pentru că mă confrunt cu o situaţie foarte dificilă legată de creşterea mea spirituala. Sunt convertită recent la Ortodoxie, deşi am căutat toată viaţa credinţa adevărată. Mărturisesc că acest fapt s-a făcut prin...
Se mai merită să ţii fecioria în ziua de azi? Adina
Cum trebuie să procedăm cu soţii care ne mai vorbesc urât (ironic) atunci când văd că femeile lor greşesc? Cum trebuie să procedăm cu soţii (prietenii) care au impresia că soţiile (prietenele) nu se pricep mai la nimic? Citeam într-un mesaj postat...
Sărut mâna, maică!... Mi-aş dori din tot sufletul să am puţină pricepere în a descrie ceea ce este în sufletul meu, dar cu durere, mă rezum la a pune doar o singură întrebare: de unde pot şti că am iertat CU ADEVĂRAT pe cineva?! Nu ştiu să mă exprim...
Măicuţă, Rugaţi-vă pentru noi să ne miluiască Domnul cu petrecerea unui post binecuvântat. Nicolae, Doina Steliana şi Pantelimona (6 luni), Doina
Ce înseamnă un creştin adevărat? Sunt atâtea cărţi despre mântuire şi cu cât le citesc cu atât mă îngrozesc că sunt neputincioasă. Ce ar trebui să facă un om ca să păşească pe calea mântuirii şi să devină un creştin adevărat? Cum se poate dobândi...
Prea Cuvioasă maică, sunt în căutarea mai multor răspunsuri şi nu am linişte sufletească! Nu mai am linişte, nu ştiu cum să mă reabilitez. M-am depărtat de biserică, de cele sfinte şi de Dumnezeu cu toate acestea. Vreau să-mi revin ca să fiu ca...
Sărut mâna! Măicuţă, cum să fac să păstrez, să-i zicem zelul? Când am plecat de la mănăstire simţeam că pot sta şi jumătate de zi la rugăciune, acum dacă stau o oră zic că ce ispravă am făcut. Câteodată nici nu puteam să mă rog, motiv pentru care...
Sărut mâna! Câteva nedumeriri... Măicuţă, în activitatea dumneavoastră cu tinerii de pe străzi, aţi întâlnit vreodată unul suficient de sadic încât să vă lovească şi să fugă? Vă întreb asta, pentru că mi-a fost dat să văd bucuria unor astfel de...
Sunt elev la liceu şi nici unul dintre prietenii mei nu merge la biserică. Ei spun că Biserica e doar pentru bătrâni, ce să pierdem noi timpul acolo? Acum la tinereţe trebuie să profităm de viaţă şi mai încolo vom vedea... Adevărul e că am mers de...

Pagini

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar

Subscribe to Întrebări şi răspunsuri